PIDALION 1844 pag. 178-182
CANONUL 6
Deoarece mulţi Bisericeasca bunarânduială voind a o tulbura şi a o răsturna, cu vrăjmăşească plăcere, şi cu clevetiri, pricini oarecare plăsmuiesc asupra dreptslăvitorilor Episcopi celor ce iconomisesc Bisericile, nimic alta, fără numai a mânji numele Iereilor, şi tulburări popoarelor celor paşnice apucându-se a face, pentru aceasta au plăcut Sfântului Sinod al Episcopilor celor ce împreună au venit în Constantinopol, ca nu fără cercetare să se apropie prihănitorii, nici tuturor a nu se da voie să aducă prihănirile asupra celor ce iconomisesc Bisericile, nici însă pe toţi a-i opri. Ci dacă cineva, a sa oarecare pâră, adică însuşitoare ar aduce asupra Episcopului, că s-a asuprit, sau altceva afară de dreptate de dânsul a pătimit. Pentru nişte prihăniri ca acestea a nu se cerceta, nici faţa prihănitorului, nici religia. Că trebuie cu tot chipul, şi ştiinţa Episcopului a fi slobodă, şi cel ce zice că s-a nedreptăţit, ori de care religie de ar fi, să-şi afle drepturile. Iar de ar fi Bisericească pâra ceea ce se
aduce asupra Episcopului, atunci trebuie a se cerceta feţele pârâtorilor. Că mai întâi ereticilor să nu le fie slobod a face pâri asupra dreptslăvitorilor Episcopi pentru lucruri Bisericeşti. Eretici însă zicem pe cei de demult lepădaţi de la Biserică, şi pe cei mai în urmă de noi anatematisiţi. Iar pe lângă aceştia, şi pe cei ce se fac
a mărturisi credinţa cea sănătoasă, dar s-au rupt, şi împotriva canoniceştilor
noştri Episcopi împreună se adună. Iar apoi şi cei care ar fi osândiţi de Biserică, pentru oarecare pricini, sau achinoniţi (lepădaţi de la împărtăşire) sau din cler, ori din mireneasca rânduială, nici acestora să nu le fie slobod a prihăni pe Episcop, mai înainte de a se dezbrăca de vinovăţia lor cea dintâi. Aşişderea şi cei ce sunt sub prihănire mai veche; să nu fie primiţi mai înainte la prihănirea Episcopilor, sau altor clerici, mai întâi de a se dovedi pe sine-şi nevinovaţi de
vinovăţiile cele puse asupra lor. Însă dacă oarecare nici eretici fiind, nici achinoniţi (neîmpărtăşiţi), nici osândiţi, nici mai-nainte prihăniţi pentru oarecare greşale, ar zice că au oarecare Bisericească pâră asupra Episcopului; aceştia porunceşte Sfântul Sinod, mai întâi a-şi înfăţişa pârile înaintea tuturor Episcopilor eparhiei, şi înaintea acelora să vădească vinovăţiile Episcopului celui ce ar fi în oarecare pricini. Iar de s-ar întâmpla a nu putea eparhioţii spre îndreptarea pârilor celor ce s-ar aduce asupra Episcopului, atunci ei să vină la un mai mare Ainod al Episcopilor ocârmuirii aceleia, care împreună se vor chema pentru prihana aceasta, şi să nu înfăţişeze mai întâi pâra, până ce ei nu vor da în scris că se vor certa cu întocmai primejdie însuşi, dacă se vor dovedi întru rânduiala lucrurilor că clevetesc pe pârâtul Episcop. Iar dacă cineva defăimând acestea ce s-au socotit după cele mai sus arătate, ar îndrăzni, ori împărăteştile auzuri a le tulbura, sau judecătoriile boierilor lumeşti, sau Sinodul ecumenic a tulbura, pe toţi Episcopii ocârmuirii necinstindu-i, unul ca acesta
nicidecum întru prihănire să fie primit, ca unul ce a ocărât Canoanele, şi Bisericeasca bunarânduială o a vătămat. [Apsotolesc 74; Sinod 4, 9, 17, 21; Cartagina 8, 12, 14, 15; Sinod 6, 27, 36, 96, 105, 134, 137, 138, 139; Anghira 12, 14, 15]
TÂLCUIRE
Acestea zice Canonul acesta. De vreme ce mulţi, vrând a tulbura buna rânduială a Bisericii clevetesc vrăjmăşeşte pe dreptslăvitorii Episcopi, neisprăvind alta din aceasta, fără numai să întineze numele celor preoţiţi, şi să tulbure
popoarele. Pentru aceasta au socotit de cuviinţă Sinodul acesta, ca nici toţi prihănitorii Episcopilor să se primească, nici iarăşi toţi să nu se primească. Ci dacă prihănirile vor fi particulare, numai pagubă de bani purtând, adică de va prihăni cineva pe Episcopul, că l-a nedreptăţit, sau că la asuprit, luându-i toate lucrurile mişcătoare, sau nemişcătoare, la acestea nu trebuie a se cerceta faţa pârâtorului, nici religia lui, ci ori de ce religie ar fi el, se cuvine a se primi şi a-şi lua dreptul său. Iar de vor fi pârile învinovăţitoare care pot adică să-l pogoare din treapta sa, în
ce fel este furarea celor Sfinte, Sfinţita lucrare cea afară de hotare, şi altele, la acestea se cuvine a se cerceta pârâşii, mai întâi adică a nu fi eretici, greşind din dogme, atât cei ce din vechime s-au anatematisit de Biserică, cât şi cei din nou acum de către noi. Iar al 2-lea a nu fi schismatici152. Adică despărţiţi de Biserică, pentru oarecare obiceiuri vindecătoare, după Canonul 1 al marelui Vasilie, şi împotriva Canoanelor, adică a celor drepslăvitori, şi după Canoane fiind Epsicopii Soborniceşti, ei împreună se adună îndeosebi. Al treilea, a nu fi ori desăvârşit
rupţi de la Biserică pentru oarecare greşale ale lor, ori vremelniceşte despărţiţi de
clerici, sau de mireni. Dar şi acei ce atunci au apucat, a se pârî de către alţii, nu sunt primiţi la pâra Episcopului, sau altor clerici, mai-nainte de a se dezvinovăţi pe sine-şi, de vinovăţiile cele ce s-au adus asupra lor. Însă dacă cei ce pârăsc pe Episcopul întru aceste Bisericeşti, şi învinovăţitoare prihăni, vor fi slobozi de toate metehnele cele mai sus înşirate, porunceşte Sfântul Sinod, că aceştia mai întâi să înfăţişeze vinovăţiile pârâtului Episcop înainte Sinodului a tuturor Episcopilor eparhiei aceleia. Iar dacă Sinodul eparhiei nu poate îndrepta acest fel de pricină a
vinovăţiilor, atunci pârâşii să apelarisească judecata la Sinodul cel mai mare al Episcopilor ocârmuirii153; şi acolo să ia sfârşit pricina. Însă fiindcă în cartea 60 din Vasilicale, titlul 26, cap 6, s-a scris, că oricare s-ar arăta vânzător, şi mincinos în pârile ce va face la vinovăţie de pedeapsă, să ia pedeapsa aceea ce o ar fi luat pârâtul. Pentru aceasta urmând Canonul acesta politiceştii legii acesteia adaoge, că, cel ce pârăşte să nu înceapă pârile, de nu va da mai întâi în scris făgăduinţă, că va primi întocmai osânda, ce o ar fi primit Episcopul fiind pârât cu dreptul, şi cu adevărul, de se va dovedi că cu nedreptate şi cu clevetire l-a pârât. Iar cel ce va defăima acestea, şi necinstind pe toţi Episcopii ocârmuirii, ar îndrăzni a apelarisi judecata sa la Împăratul154, sau la judeţuri de boieri lumeşti, sau să facă Sinod
ecumenic155, unul ca acesta cu totul să nu fie primit la pâră, fiindcă a ocărât Sfinţitele Canoane, şi Bisericeasca buna rânduială o au stricat.
–
Subnote
152 Pentru aceasta şi marele Atanasie, în dezvinovăţitorul răspunsul său către monarhul zice acestea: Melitiani sunt pârâşii care cu totul nu se cuvine a se crede. Că schismatici, şi vrăjmaşi ai Bisericii s-au făcut, nu acum, ci de la fericitul Petru, cel ce şi mucenic s-a făcut. Iar pentru ce eretici pe schismatici, şi osebit adunaţi, i-a numit Canonul, vezi a doua subînsemnare a întâiului Canon al marelui Vasilie.
153 Numele ocârmuirii multe însemnări are, cât în lucrurile cele Bisericeşti. 1. Că însemnează pe Episcopia şi locuirea fiecărui Episcop, după Canonul 62 al Sinodului din Cartagina; 2. Pe eparhia Mitropolitului după
canonul 28 al Sinodului al 4-lea; 3. Eparhiile multor Mitropoliţi care se află întru o ocârmuire după Canonul acesta al 6-lea al Sinodului al 2-lea; 4. Enoria fiecărui Patriarh, precum se zice în multele locuri ale practicalelor Sinoadelor, precum în cele ale Sinodului din Efes. „Sântul Sinod al răsăritenei ocârmuiri.” Şi 5. „Enoriile a doi sau a trei Patriarhi împreună” Precum s-a zis întru cel al 7-lea. Ioan, şi Toma locţiitorii ai răsăritenei ocârmuiri, la al Antiohiei adică, şi al Ierusalimului. Acestea aşa zicându-se, Sinodul ocârmuirii după 1 şi 2 însemnare niciodată se zice. Iar după cea a 4-a şi 5-a mai ales se zice. Şi din vechi, şi până acum se lucra, şi se lucrează. Iar după cea a 3-a se lucra din vechime după Canonul
acesta al Sinodului, şi după 9 şi 28 al Sinodului 4, iar după Sinodul 4 a încetat de a se lucra Sinodul cel de acest fel. Pentru aceasta şi Iustinian prin aşezământul 29 al titlului al 4-lea a cărţii întâi (la Fotie titlul 9, cap. 6) nicicum pomeneşte de acestea întru cele ce zice despre pricinile Episcopilor, şi ale clericilor. Că
zice „ori singur Mitropolitul, ori cu Sinodul său va judeca pe Episcopul, sau pe clericul (adică, dacă Sinodul eparhiei va judeca)”. Patriarhul cel al cârmuirii acelea cercetează, şi întru cele judecate de el rămân, ca cum ar fi judecat el din început. Că nici se mai apelarisesc hotărârile Patriarhilor. Iar ceea ce
zice aici Canonul, Sinodul ocârmuirii, exarh al ocârmuirii au numit Canonul 9 şi 28 al Sinodului al 4-lea, altul fiind decât Patriarhul, precum la tâlcuirea Canoanelor acelora vom zice. Şi pentru ca să zicem mai arătat: Sinod al ocârmuirii era Adunarea Mitropoliţilor ai unei ocârmuiri, împreună cu întâiul şi exarhul lor, care fiindcă acum nu se lucrează, Sinodul fiecărui Patriarh judecă toate Bisericeştile pricini ale Mitropoliţilor ocârmuirii celei supus lui. Fiindcă acesta mai mare s-a făcut decât Sinodul ocârmuirii, după ce Patriarhii au luat desăvârşit stăpânire în Sinodul 4 de a hirotonisi pe Mitropoliţii lor. Adăugând însă Sinodul în Canonul acesta, să nu caute cineva Sinod ecumenic după judecata Sinodului ocârmuirii. Au dat nouă să înţelegem, după ceea ce se tace, că Sinodul ecumenic este judecătorul cel mai de pe urmă al tuturor pricinilor Bisericeşti, şi la el se suie toată apelarisirea. Despre care vezi în procuvântarea celui 1 ecumenic în a treia subînsemnare.
154 Iar deşi zice Valsamon că împăratul toate le poate, şi pentru aceasta poate a da şi dinafară judecători, ca să judece pe Episcopul şi pe fiecare cleric, poate însă după luarea aminte a Legii, a schimba judecătoria Bisericească în politicească. Zicem că, adevărat poate cele iertate şi drepte, nu însă şi cele neiertate, şi nedrepte. Fiindcă după Hrisostom (cuvânt că trei chipuri de robii a introdus păcatul) legile sunt
începătoare şi stăpânitoare şi a însuşi stăpânitorilor. Că asupra singur dreptului nu este pusă lege, după Apostolul; şi citeşte tâlcuirea Canonului 9 al Sinodului 4 că şi înşişi împăraţii rânduiesc, ca Bisericeştile
pricini să nu se judece de stăpânitori lumeşti.
155 Iar dacă Pavel al Constantinopolului şi Atanasie împreună cu Papa Iulie au cerut de la Constant, şi de
la Constanţie a se face Sinodul ecumenic care s-a numit cel din Sardichia, ca să cerceteze cele pentru ei, şi Hrisostom, şi Inochentie, au cerut de la Arcadie şi de la Onorie a se face Sinod ecumenic, pentru ca să
cerceteze cele pentru Hrisostom. Deşi Sfinţii aceştia, zic, au cerut Sinod ecumenic, nu se supun certării Canonului acestuia, una adică, pentru că papi şi Patriarhi ai lumii fiind altă judecată decât ei mai înaltă nu aveau, afară decât Sinodul ecumenic, şi alta încă pentru că aceasta a cerut de nevoie, fiindcă cei ce localnic voiau să judece pe Atanasie şi pe Pavel, erau vrăjmaşi arătaţi şi evseviani, asemenea şi cei ce voiau să judece pe Hrisostom.
ayeaye20 